Vă salutăm la pagina de web al Liceului Teologic Romano-catolic din Tg-Mureș!

În municipiul Tg. Mureș școala confesională romano-catolică are un trecut de mai multe secole. Din perioada premergătoare marei reforme religioase, și apariția cultelor protestante a existat deja în oraș o școală confesională. La începutul secolului al XIII-lea s-au așezat aici călugării dominicani, urmați de cei franciscani, care conform documentelor păstrate s-au stabilit în anul 1316 in Tg.Mureș. În 1525 trăiau în mănăstirea orașului deja 13 călugări, dintre care unii dețineau și funcția de profesor în școala călugărească. În urma reformei religioase mulți enoriași au aceptat religiile protestante, mai ales cea reformată, dar în urma stabilirii iezuiților în anul 1702 s-a reorganizat comunitatea romano-catolică din oraș. Această reorganizare însemna totodată și reorganizarea școlii confesionale, coordonată de călugărul iezuit Endes István. Din acest an s-a înființat și o școală confesională parohială romano-catolică (probabil de nivel primar) în incinta Parohiei Romano-Catolice. Printre elevii școlii se regăseau tineri de confesie romano-catolică, greco-catolică și reformată.

Din anul 1708 s-a înființat și secția gimnazială, respectiv internatul școlii. Mai ales din cauza epidemiilor s-a înmulțit numărul orfanilor, care erau primiți asfel în cadrul internatului. Conform datelor privind urmările epidemiei de ciumă din 1721, internatul a adăposti 23 de orfani, numărul lor crescând în cinci ani la 36. Din anul 1712 s-au început demersurile pentru edificarea unei școli și a unui internat. În 1727 școala a primit un imobil aparte, iar în 1732 s-a cumpărat teren pentru începerea construcțiilor la colțul actului străzi Călărașilor cu Piața Trandafirilor. În această perioadă, când învățământul confesional era coordonat de iezuiți (1702-1773) în școala confesională romano-catolică au finalizat studiile 2.949 de elevi, dintre care 1.105 au fost cazați în internatul școlii. Inițial școala a funcționat cu doar patru clase, dar începând cu anul 1898 a fost transformată în gimnaziu de opt clase, cuprinzând astfel clase conform terminologiei actuale atât din ciclul gimnazial cât și din ciclul liceal.

Pe parcursul secolului al XIX-lea s-a formulat dorința de a construi o nouă clădire pentru școlarizarea elevilor. După o serie de proiecte concepute, a fost de importanță majoră inițiativa Statusului Romano-Catolic din Transilvania, care primind acordul episcopatului a inițiat înființarea în marele orașe transilvane școli cu renume. Astfel paralel cu edificările din Brașov, Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca, Odorheiu Secuiesc, Alba Iulia, și în Tg-Mureș s-a construit între anii 1903-1905 un nou imobil din fondurile Bisericii Romano-Catolice, conform planurilor realizate de arhitectul Kőrösi Albert-Kálmán, sub coordonarea lui Csiszér Lajos în strada care poartă astăzi denumirea de str. Mihai Viteazul. În 1908 Biserica Romano-Catolică a construit și corpul mic a clădirii, cu destinație de internat pentru băieți. În perioada interbelică școala confesională romano-catolică, conform legislației educaționale nu mai beneficia de buget de stat, respectiv în anii ’30 s-a încercat retragerea dreptului de funcționare. Din anul școlar 1934/1935, în urma unei decizii administrative a fost redusă la o școală de patru clase, astfel în sălile eliberate era mutat de la Tg-Secuiesc Școala pentru Învățători Romano-Catolică, care funcționa în această clădire până la 1940. Din acest an școala confesională romano-catolică și-a recăpătat statutul de gimnaziu cu opt clase, păstrând acest statut și după al Doilea Război Mondial.

În urma naționalizării școlilor confesionale din anul 1948, regimul comunist a interzis funcționarea învățământului confesional. Prin aplicarea Decretului nr. 176 din 2 august 1948 „pentru trecerea în proprietatea Statului a Bunurilor bisericilor congregaţiilor, comunităţilor sau particularilor, ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional”, publicat în Monitorul Oficial, Partea I. nr. 177 din 3 august 1948, în municipiul Tg-Mureş au fost naţionalizate: „Şcoala rom[ano] cat[olică] băieţi Tg. Mureş, a Bis[ericii] rom[ano] cat[olice] cu 6 imob[ile], cu întreaga avere, conform inventarului jurnal; Şcoala rom[ano] cat[olică] fete Tg.-Mureş, a Bis[ericii] rom[ano] cat[olice], cu 4 imobile cu întreaga avere, conform inventarului jurnal.

Colegiul „II. Rákóczi Ferenc” din acest an a fost transformată într-o instituţie de învăţământ de stat, sub forma unui Liceu de fete cu limba de predare maghiară. În 1962 a fost transferat în imobil și școala de stat pentru învățători, cu limba de predare română, care purta denumirea de „Unirea”. Liceul astfel reorganizat, folosind imobilul și baza materială naționalizată a școlii confesionale romano-catolice „II. Rákóczi Ferenc” și-a luat denumirea de Liceul „Unirea” din anul școlar 1968/69. Această școală a obţinut denumirea de Colegiu Național în anul 2000 pentru merite dovedite.

După o perioadă de 56 de ani, în anul 2004 clădirea școlii confesionale a fost retrocedată Bisericii Romano-Catolice, care în anii premergători a început deja demersurile de reorganizare a propriei școli confesionale în propria clădire. Aceste clase liceale, cu profil teologic, filiera vocațională din anul școlar 2004/2005 sunt școlarizați în Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Tg-Mureș.

 

Din anul școlar 2014/15 Liceul Teologic Romano-catolic s-a reînființat prin divizarea parțială a claselor cu profil teologic romano-catolic din Liceul Teoretic ”Bolyai Farkas”, urmând să școlarizeze clasele din anul școlar 2015/16 în locația din str. Mihai Viteazul nr. 15.

 

ro-Hírek

inscriere seral

19.10.2016 09:25
inscriere seral.pdf (280852)

Iratkozás - időpont változás!

10.02.2015 14:39
A tanfelügyelőség által közölt módosítás értelmében az előkészítő osztályba az iratkozás csak...

Iratkozás az előkészítő osztályba

06.02.2015 10:50
Az előkészítő osztályba az iratkozás február 16-án kezdődik. A szükséges információk a...

Sondaj

Önnek hogy tetszik az új weboldalunk?

Nagyon tetszik. (101)
88%

Nem tetszik. (14)
12%

Total voturi: 115